vineri, 21 ianuarie 2011

REÎNCARNAREA – justificarea ei filozofică / (2) Consideratii preliminare

(2)
Consideraţii preliminare

Relaţia dintre o lume şi altceva diferit de ea este un  pros ti aristotelic. „Se spune  pros ti despre toate câte sunt ale altora sau oricum altcumva în raport cu altceva. „Ale altora”  – vaguitatea apartenenţei semnalate de genitiv, „în raport cu altceva” – vaguitatea raportării.

O lume proprie puternică vehiculează şi stăpâneşte apartenenţele sale la altceva, tot ea variază raportările la altceva. Una slabă se lasă aparţinută şi prinsă în raporturi fixe. Ultima nu încetează să fie proprie, însă îşi pierde circularitatea.  Îşi pierde circularitatea cu ajutorul căreia posesorul unei lumi puternice se poate găsi oriunde şi oricând,   Numai el ştie că are o lume.

În întinderea unei lumi proprii, scheletul construcţiei este compus deopotrivă din gânduri, simţiri şi simţuri. Slăbiciunea corpului şi tăria gândului admit apropierea ca părţi ale scheletului construcţiei. Îi pot şi dăuna acesteia când nu se ştiu distincte şi laolaltă pentru acelaşi scop.

Adesea: corpul slab poate face gândul slab; gândul tare părăseşte corpul slab şi,  deopotrivă, construirea unei lumi proprii.

Moartea nu este când noi nu mai suntem, Şi nici nu suntem doar atât cât moartea nu este. Moarte se petrece în corpul a cărui vedere ne face să nu îl deosebim de omul viu şi întreg. Îi recunoaştem lumea, el îşi proclamă lumea ca apartenenţă la altceva şi prelungeşte o raportare la altceva deja existentă în părţile moi ale construcţiei lumii sale.

Patrocles şi alţi morţi neînhumaţi şi neincineraţi stau în preajma corpului. Înainte de heraclitica „aruncare a cadavrelor la gunoi”, mai este de aruncat o privire.

Semnele morţii sunt semne ale lumii proprii proiectate în afara ei.

Homer: sufletul se scurge prin răni. Sufletul, aici, un chip al omului întreg.

Scurgerea, ca ekporeusis, reţine ceva din lucrul din care s-a scurs, purtând acel ceva din lucru şi, într-o anumită măsură, lucrul însuşi către altceva.