marți, 25 ianuarie 2011

REÎNCARNAREA – justificarea ei filozofică / (4) multiplicarea încarnării

(4)
Multiplicarea încarnării

Întoarcerea către lumea proprie prin moarte nu se poate sfârşi. Rămâne în mişcare precum scurgerea sufletului. Numai creatorul lumii ar fi putut opri întoarcerea. Ar  fi oprit-o  în el însuşi, aşa cum, viu fiind, poate pune limite morţii transformând-o în gând al morţii.

Fără să fie întoarsă către o altă lume, şi fără să se oprească într-o lume proprie, semnele morţii trimit în vecinătatea lumii proprii. În vecinătate se află lumea comună. Lumea comună este atunci un altceva care primeşte în sine limitele lumilor proprii, le pune la dispoziţia tuturor şi nimănui.

Însă, aceşti toţi şi nimeni nu mai sunt indivizii cu lumile lor proprii voluntar sau involuntar slăbite prin apartenenţa la lumea comună.

O lume proprie nu ar putea să o înglobeze pe o alta.

Pierderile din urma încarnării reprezentate de moarte, precum respiraţia scursă din corp, sunt preluate de fiinţele care exprimă deopotrivă posesia şi absenţa posesiei a ceva din lumea comună: animalele şi plantele, ori oamenii ca animale în faptul naşterii lor.

Preluarea este sesizabilă ca gând. Respiraţia ultimă a muribundului nu este absorbită de plante şi animale, ci ele, în succesiunea generaţiilor, arată că limitele unei lumi  proprii şi apartenenţele ei la altceva sunt forme ale vieţii.

Plantele, animalele şi oamenii la naştere nu mai apar ca lucruri indiferente ale unei lumi comune, ci, la fel ca moartea, ca încarnări ale limitelor lumilor proprii. Curajul unui erou homeric este încarnat prin moartea lui violentă, apoi prin viaţa leului, a lupului, a copacului. Invers, leul, lupul sau copacul i-au precedat eroului homeric în virtuţile curajului şi rezistenţei.

Plantele, animalele şi oamenii ca animale  sunt toate fiinţe multiplicabile prin generare. Nu au nimic în comun cu unicitatea unei lumi proprii, dar au mai mult în comun cu ea prin faptul că sunt toate încarnări, decât ar putea-o avea o presupusă eternitate a unui sufletul individual şi descarnat de lumea proprie consfinţită de moarte.