sâmbătă, 19 martie 2011

Adâncul corpului



Aristotel definea corpul ca un compus din materie şi formă; pentru corpul uman, materia îi este carnea, forma sufletul.

Pentru stoici, corpul se distinge prin tridimensionalitate, fiind înzestrat cu lăţime, lungime şi adâncime, sau, în altă variantă de traducere, cu profunzime. Iar corpuri erau zeul, sufletul, trupul omenesc, cam tot ce există realmente.

În mod curent şi greşit, trupul omenesc este conceput ca lipsindu-i adâncimea, fiind, în schimb, mult mai lesne să se vorbească de un adânc spiritual al sufletului.

Însă, adâncul trupului îi conferă acestuia rezistenţă. Rezistenţă pentru supravieţuire, dar este şi o rezistenţă la neglijarea lui, la trecerea lui cu vederea în numele unei pretinse spiritualizări a existenţei. Asceţii sau cei ce se văd înălţaţi spiritual sunt aduşi întotdeauna cu picioarele pe pământ când se face resimţită forţa de rezistenţă a corpului. Din adâncurile corpului, plăcerea şi suferinţa pun oamenii contemplativi pe alte gânduri decât cele cu care se obişnuiseră.

Acceptarea celorlalţi datorează şi ea mult perceperii adâncimii corpurilor lor. Înfăţişarea realizată prin expunerea lăţimii şi lungimii oamenilor nu ne ajută prea mult să-i acceptăm. Iar adoptarea unor idei despre umanitate cu atât mai puţin. Mai mult ne apropiem de cei aflaţi în suferinţă când ştim că în corpurile lor se petrec luptele de adâncime şi profunde pentru supravieţuire. Tocmai interiorul corpului este la fel pentru toţi oamenii.

De la sine înţeles că iubirea, naşterea şi moartea se petrec sau provin din adâncul  corpului. Dacă ne închipuim Zeul stoic ca pe un corp cu adâncime, acel zeu împărţit în toate lucrurile lumii spre a le susţine şi genera, nu va fi nicidecum o eroare în gândire, aşa cum au crezut adversarii mai spirituali ai stoicilor.

Un zeu care să aibă în adâncul său corporal iubire, naştere şi moarte ori el să fie toate acestea din corpurile noastre ar explica în bună măsură de ce ele ne depăşesc. Sau, mai curând, un asemenea zeu ne-ar face să vedem că ele ne depăşesc. Deoarece, cei mai mulţi le văd bidimensional, ca lungimi şi lăţimi, ca imagini obscene sau bizare şi, de aceea, incapabile să devină obiecte ale unei cunoaşteri de adânc, fiind trecute doar în registrul curiozităţilor.