joi, 31 martie 2011

"a avea" şi "a se avea"



Pentru că poţi nega despre orice proprietate sau calitate că aparţine cu adevărat omului, printr-o deducţie îndrăzneaţă, se dovedeşte că este greşită conceperea lui ca posesor al unor calităţi.

Există obiecţii şi posibile argumente pertinente împotriva atribuirii oricăror calităţi umane. Spre exemplu, frumuseţea  - este ca a unei maimuţe pe lângă cea a zeului; înţelepciunea – dar omul sfârşeşte asemenea oricărui dobitoc; binele – dar ce este binele?

Nu numai astfel de argumente conving împotriva atribuirii de calităţi. Este o certitudine  faptul că omul nu se concepe ca posesor al unor calităţi când se vede păţind una sau alta.

Totuşi, nu poate fi înlăturat „a avea”, chiar dacă este contestabilă aplicarea în cazul omului a modelului obiectului cu varii proprietăţi. Pentru că „a avea” stă ca nume pentru o raportare esenţială a omului la existenţă, fie şi numai pentru că verbul este folosit de fiecare dată când obiectele sunt concepute ca având proprietăţi.

Un sens ce determină menţinerea lui „a avea” este cel de prindere, legătură, raport cu lumea. Înţelesuri pe care „a fi” nu le are. De aceea, „a avea” trebuie menţinut, însă abia prin operarea unei treceri de la „a avea” la „a se avea”. Omul se are într-un fel sau altul, nu are una sau alta.

Expresia „se are” este de folosit anterior lui „are”. Omul se are în frumuseţe, în înţelepciune şi în virtute. Dispariţia realităţilor în care se are nu poate implica, în felul acesta, dispariţia posesiunii şi, odată cu ea, a raportului esenţial de legătură cu lumea.

Se mai găseşte în raport cu lumea şi omul care nu mai are, dar care nu a ajuns încă să nu se mai aibă.