miercuri, 23 martie 2011

erori minore



Eroarea are un înţeles unic, deoarece implică respingerea ei în orice împrejurare.

Erorile tolerabile, pardonabile sunt deopotrivă erori şi ar trebui respinse, adică semnalându-se limpede că sunt erori, chiar dacă se prezintă ca unele minore în comparaţie cu cele grave şi răsunătoare.

În practică, erorile minore nu mai sunt văzute ca erori. Deşi nu primesc numele de adevăruri, arondat lucrurilor ilustre, îl capătă pe cel de practici corecte. În comportament şi în cunoaştere. 

Erorile minore se ascund în activităţi eficiente şi deopotrivă unele de trecut cu vederea, inclusiv de autorul lor. Sunt erori, pentru că ar fi imediat respinse ca variante de viaţă, dacă, ieşind din sfera indiferenţei proprie lor, ar deveni obiecte de discuţie. Aşa sunt faptele banale de viaţă, aşa înglobarea de cunoştinţe fără să lase loc vreodată întrebării „de ce este necesar să cunoaştem aceasta sau cealaltă?”.

În schimb, erorile majore au întotdeauna contururi clare. Cu trei feluri diferite de a fi receptate: sunt condamnate, pentru că depăşesc practicile corecte ale erorilor minore; condamnate pentru că astfel sporeşte impresia de corectitudine a erorilor minore; sau acceptate ca adevăruri absolute, fascinând prin ideea că participarea la ele salvează omul de la erorile minore lipsite de viaţă.

Ultima receptare e posibilă când eroarea majoră are multe în comun cu erorile comune şi minore. În celelalte două cazuri, erorile pot fi chiar mai de preţ decât adevărurile.