marți, 1 martie 2011

Moduri de viaţă

Modurile de viaţă par imprescriptibile. Nu este posibilă pre-scrierea vieţii, câtă vreme ea se scrie singură: biografizarea. Modul de viaţă poate avea sensul de fel de viaţă, adică o calitate, proprietate constantă a vieţii sau cel de ghid de urmat pe parcursul vieţii. În primul înţeles, există oricând posibilitatea să existe alte proprietăţi ale vieţii, fie fapte, fie gânduri, care să se adauge modului de viaţă diminuându-i valabilitatea implicită în prescrierea lui. În al doilea înţeles, modul de viaţă este susceptibil de a fi respins ca încercare violentă de a impune un set static şi mort de reguli pentru viaţa esenţialmente mobilă şi, bineînţeles, vie.
În practica prescrierii a fost preferat al doilea înţeles. Cu asumarea violenţei prescrierii: o violenţă a îndrumătorului în viaţă, care dă participarea comună la viaţa altora în schimbul distanţei legislatorului; violenţa asupra vieţii înseşi, cum am văzut, prea vie pentru a suporta imobilitatea legislativă; violenţa asupra celui îndrumat, câtă vreme îşi cunoaşte viaţa tocmai în viul ei şi prin viul ei o recunoaşte ca viaţă proprie.
Violenţa este conservată în ideea de convertire: epistrophe în greacă, conversio în traducere latină. Ambii termeni în contextul aderării la modul de viaţă filozofic. Dar, adoptarea unui mod de viaţă filozofic reduce violenţa şi inadvertenţa cu viaţa  numai la primul stadiu. Doar un filozof impostor ar prescrie un mod de viaţă care să oprească mişcarea vieţii. Altminteri, filozofia transferă mobilismul vieţii şi proprietatea individului asupra ei în activitatea gândirii. Gândirea este prescrisă spre a fi vie şi individuală, adică de scris. Mai mult, modurile de viaţă prescrise în filosofia antică au avut caracterul de mijloace de apărare împotriva unor circumstanţe care pot scrie viaţa individului sau o pot circumscrie (perigraphein).
În afara filozofiei, în religie, convertirea la un mod de viaţă ia cel mai des forma constrângătoare a prescrierii vieţilor. Modul de viaţă este prescris şi deja scris în regulile de conduită. Când scrierile conţin şi viaţa zeului, viaţa devine o imitaţie. Forma supremă de viaţă religioasă este contemplaţia extatică, adică, părărsirea vieţii. Teologiile şi chiar filozofiile extatice trebuie să menţină legătura cu viaţa prin întoarcerea la ea după un apex contemplativ. Cu riscul ca mişcarea proprie vieţii să fie una descendentă. Modul de viaţă prescris de unul care coboară este greu de acceptat pentru vieţile care cel mai des  înaintează orizontal sau ascensional.