miercuri, 16 martie 2011

Notă despre dominaţia limbajului

Lucrurile devin observabile când se apropie de om omeneşte.

La fel de bine se poate spune că modul omenesc de apropiere este unul care urmează felul de a se mişca al lucrurilor. Mişcare, pentru că numai mişcarea permite o raportare cum este cea de genul apropierii.

În separaţia dintre lucruri şi oameni, extremele sunt ocupate de lucrurile care nu se mişcă şi de omul ce refuză apropierea de lucruri prin gândire.

Le refuză constituindu-şi gândirea ca un lucru aparte, numai omenesc, iar aşa ceva se realizează prin trecerea gândirii în corporalitatea limbajului.

Corporalitatea limbajului este vidă şi vie. Vidă de conţinut, dar împrumută formele viului, cu precădere forma violentă a dominaţiei.

Dominaţia nu îngăduie să se vadă cine pe cine sau ce domină, ea face să se simtă doar actul dominării. La fel, dominaţia unui exemplar din lumea animalelor sau plantelor nu îngăduie să se vadă că exemplarul este originea unei variaţii a speciei şi că acele alte exemplare ale speciei pe care le domină sunt membre ale unei variaţii ce va dispărea.

Doar în urma distanţei teoretice a biologiei se desluşeşte ce se petrece într-un act de dominaţie, doar prin depărtarea de limbajul dominator  se poate înţelege ce se petrece cu el.

Însă, depărtarea de limbajul dominator se realizează încă prin el. Folosirea lui în varianta dominaţiei trebuie să conducă la folosirea lui în varianta apropierii de lucruri.