marți, 8 martie 2011

Stoicismul, curs II: Epistemologia stoică - rezumatul cursului

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Masteratul de Filosofie Antică şi Medievală
- anul I / semestrul II -
            STOICISMUL

Profesor asociat: dr. Walther Alexander Prager


Cursul al II-lea:

Epistemologia stoică
(rezumatul cursului)

I. Motivaţia interesului epistemologic în stoicism
  • Idealul înţeleptului sau al infailibilităţii

-          cine este înţeleptul stoic? Echivalenţe cu filozoful al cărui suflet este separat în Republica şi cu intelectul activ separat al filozofului contemplativ în Etica Nicomahică. Explicaţia: modul de viaţa şi cunoaşterea sunt explicate finalmente de sus în jos.
-          Intransigenţa diviziunii stoice Înţelept / ignorant şi ameliorarea ei prin ideea că Înţeleptul şi adevărul se află în noi. Raritatea înţelepţilor: nici Socrate, ... Consecinţă: posibilitatea apropierii de ideal: prokope – progres moral şi cognitiv
-          Raportul dintre înţelepciune şi filozofie – definiţii
o        Chrysippos: filozofia = practica raţiunii corecte (mărturia lui Origen: „îşi expune tezele care îl mişcă, apoi lasă să se descopere alte soluţii decât ale lui”)
o        Definiţie stoică: „filozofia este căutarea înţelepciunii; înţelepciunea este ştiinţa lucrurilor divine şi umane;
o        Definiţie stoică: filozofia este exerciţiul virtuţilor mai generale: fizica, etica şi logica.
o        Definiţie stoică: filozofia este cercetarea ştiinţei zeilor şi oamenilor, care nu poate fi atinsă decât prin virtuţi precum fizica, etica şi logica. [asumarea filozofiei până la a deveni un habitus, hexis]

  • Intelectualismul moral

-          a fi bun înseamnă a cunoaşte ce este bine
-          eroarea morală este judecată ca o lipsă a unei cunoştinţe despre ceea ce se petrece în lume
-          orientarea infraindividuală a moralei stoice („dacă eşti bun când te speli pe dinţi” - Brennan) sporeşte necesitatea cunoaşterii în genere a lumii, nu a vieţii sociale [contrastul cu etica aristotelică sau cu politica Republicii]

  • Preocuparea pentru constituirea unui mod de viaţă în acord cu natura

-          necesitatea de a cunoaşte termenul la care se raportează viaţa proprie
-          necesitatea divină a lumii sporeşte exigenţele cunoaşterii, localizează cunoaşterea la nivelul lumii corporale

  • Înrudirea cu imperativul epicureic de acumulare a ştiinţei cu scopul de a  dobândi ataraxia
- Epicur – recomandarea filozofia ca mijloc de a se apropia de fericire ca ataraxia; filozofia este acumulare de opinii adevărate despre univers şi om; ataraxia este atinsă prin însuşirea unor convingeri ferme şi clare [ a face binele nu previne asupra principalei ameninţări asupra existenţei umane, fragilitatea virtuţii; fermitatea şi claritatea ca proprietăţi ale ştiinţei, înrudirea lui episteme cu techne, ştiinţa ca stăpânire a ceva ]; cunoscătorul va fi psihologic transformat în modul corect de cunoaşterea sa, în vreme ce unul care are simple convingeri nu poate fi transformat de opinia sa corectă.

II. Locul epistemologiei în sistemul filozofic stoic
  • Ordonarea părţilor filozofiei (variaţiunile lui Chrysippos)

-          Chrysippos în acord cu Zenon din Citium despre existenţa a trei părţi ale filozofiei: logică, fizică şi etică
-          Chrysippos – ordonarea practică: logică, fizică, etică (semnificaţiile ordonării)
-          Chrysippos – ordonarea teoretică: logică, etică, fizică (semnificaţiile ordonării)

  • Sensul logicii stoice

-          disputa elenistică despre locul logicii în raport cu filozofia: logica ca parte integrantă a filozofiei (stoicism) sau ca organon (aristotelism şi platonism)
-          înţelesul larg al logicii ca teorie a logosului, de aici şi integrarea epistemologiei; inexistenţa unui plan metafizic superior realităţii corporale determină asimilarea într-o aceeaşi ştiinţă a logicii a teoriei despre cunoaşterea înţeleptului şi a cercetării elementelor lingvistice şi logice ale discursului

III. Corporalitatea epistemologiei stoice
  • Precedenţele epistemologice: Platon, Aristotel, Epicur

-          Formă şi participant în filozofia platonică; formă – materie în aristotelism, respingerea şi acceptarea corporalităţii obiectelor cunoaştere în „revoluţia” categorială
-          Atomismul epicureic: nu există nimic în afară de atomi şi vid; scopul: imposibilitatea erorii, lipsa tulburărilor cognitive cauzate de a încercarea cunoaşterii unei alte lumi decât cea prezentă; rezultatele unei cunoaşteri a corporalului pot fi folosite fără intermediari în existenţa noncognitivă; percepţiile sunt întotdeauna adevărate, cum nu poate fi negată existenţa lor [adevărul ca sens al fiinţei şi în teoria aristotelică despre fiinţă]

  • Cunoaşterea ca dispoziţie a cunoscătorului aflat în lume

-          conceperea cunoaşterii ca dispoziţie fermă şi de neschimbat a filozofului în lume solicită menţinerea cunoaşterii în limitele lumii [ problemele detaşării de lume în filozofiile platonică, aristotelică şi neoplatonică; problema hypostaselor plotiniene şi neoplatonice: deturnarea înţelesului existenţei ]

  • Preconcepţii, noţiuni primare, geneza noţiunilor universale

-          preferarea lui lambanō  ca verb folosit pentru descrierea cunoaşterii; înlocuirea lui noein sau dianoein din limbajul platonic – ex. Republica: dianoia – constrânsă să studieze obiectele sale procedând de la o hypothesis către un sfârşit, noesis – îşi studiază obiectele de la o ipoteză la un început (principiu) neipotetizat; dianoia foloseşte lucrurile sensibile ca imagini, dar noesis nu foloseşte nici o imagine şi înaintează prin Forme într-un mod sistematic
-           traduceri: grasp, prehension; prolepsis - precedenţa, katalepsis – inerenţa
-          preconcepţia epicureică – prolepsis - „basic grasp” (L. Gerson) sau proton ennoema – concepţie primară; sursa lor: aisthesis – percepţie sau senzaţie; încrederea în cunoaşterea senzorială (Heraclit, Empedocle, Protagoras – cu asumarea relativismului epistemologic), poziţia aristotelică: perceperea lucrurilor sensibile adecvate este lipsită de falsitate, falsitatea apare în felul în care raţionăm despre percepţii; Epicur – toate senzaţiile sunt adevărate, cunoaşterea fiind posibilă când există o opinie adevărată însoţită de maximă convingere; Epicur introduce „criteriologicul în natural” (Gerson) – dispare clivajul obiect-subiect; preconcepţiile reţin eidola (imagini) ale lucrurilor exterioare, la rândul lor, phainomena (apariţii-aparenţe) = realitatea însăşi sau partea cauzală efectivă a realităţii; eroarea justificată prin imputarea sistemelor atomice greşite ale indivizilor
-          papirusul nescris al epistemologiei stoice, fr. 82:
    • când omul se naşte, partea hegemonică a sufletului său este ca un papirus pregătit pentru a fi scris
    • în el se înscriu pentru început noţiuni (ennoiai – de sesizat inerenţa lui en)
    • primul mod de înscriere: senzaţiile, acumularea de amintiri, naşterea experienţei
    • există noţiuni naturale = prenoţiuni – constituie logosul uman până la vârsta de 7 ani
    • există noţiuni care necesită din partea noastră învăţarea (didaskalias) şi studiul (ennoiai); sunt singurele numite în mod propriu ennoiai (noţiuni)

  • Soluţia stoică pentru paradoxul cercetării din Menon
-          paradoxul: „argumentul după care omul nu poate cerceta nici ceea ce ştie, nici ceea ce nu ştie. Nu cercetează ce ştie, fiindcă, dacă ştie, n-are nevoie de o cercetare a celor ce ştie; nu cercetează ce nu ştie, întrucât nu ştie ce să caute” (80e); soluţia preexistenţă-anamneză: „Dacă deci şi în timpul când este, şi-n acela când nu este om, fiinţează în el unele păreri adevărate – am numit pe acelea care, trezite prin întrebări, devin cunoştinţe – atunci nu cumva sufletul lui se va fi pregătit din totdeauna pentru cunoaştere?” (Men. 86a)
-          doctrina stoică despre formarea cunoaşterii implică faptul că, odată constituită, cunoaşterea menţine caracterul imediat al dobândirii noţiunilor primare

IV. Aparatul conceptual al epistemologiei stoice

  • Phantasia: definiţiile lui Zenon, Cleantes şi revizuirea lor de către Chrysippos
-          traducerile lui phantasia – prezenţă, impresie, reprezentare, imagine; ceea ce apare, evidenţa, după Chrysippos, provine de la fos – lumină; are o valoare activă.
-          Definiţia lui Zenon: kataleptike phantasia = phantasia care se naşte de la un obiect existent, fiind imprimată şi gravată conform obiectului însuşi
    • fr. 56 este comprehensivă pentru că se naşte din ceea ce există şi că ea corespunde lucrului însuşi care există în modul gravării şi imprimării.
-          Interpreatrea literală a lui Cleantes – este o întipărire (typosis) reală de felul sigiliului în ceară
    • Obiecţia lui Chrysippos – dacă ar fi de felul întipăririi în ceară s-ar distruge prin suprapunerea reprezentărilor repetate de acelaşi fel
-    Definiţia lui Chrysippos: kataleptike phantasia= phantasia care se naşte de la un obiect existent, fiind imprimată şi gravată conform obiectului însuşi, cum nu s-ar putea petrece de la un lucru inexistent [ împotriva obiecţiei academicianului sceptic Arcesilaos, cum că se pot dobândi reprezentări comprehensive şi de la lucruri inexistente; anecdota cu Sphairos la curtea lui Ptolemeu Philopator; renumele doctrinei despre katalaptike phantasia ]

  • Reprezentarea comprehensivă drept criteriu al adevărului

-          distincţia dintre phantasia, phantaston, phantastikon, phantasma,  fr. 57.
    • Scopul distincţiei: explicarea posibilităţii cunoaşterii realului şi a producerii falsului; deosebire faţă de concepţia epicureică, care admitea fără deosebire adevărul tuturor impresiilor senzoriale
    • Apariţia principiilor cosmice activ şi pasiv în context epistemologic; phantasia ca alloiosis a sufletului
    • Stabilirea reprezentării comprehensive drept criteriu al adevărului, admiterea şi altor criterii, dependenţa ultimă de dispoziţia cognitivă a cunoscătorului

  • Tipuri de reprezentări convingătoare
-          reprezentări comprehensive raţionale (logikai) în animalele raţionale, nonraţionale în nonraţionale; raţionalele dau naştere unor noeseis (intelecţii) – tehnice sau atechnon; activitatea spiritului conlucrează cu pasivitatea primirii reprezentării
-          reprezentări convingătoare, fr. 66 – consecinţa – universalele ies din sfera adevărului şi falsului (conceptualism: există numai în mintea noastră)

  • Asentimentul şi senzaţia – consecinţe epistemologice şi morale

-          asentimentul ­(sygkatatethos) acordat reprezentărilor comprehensive; oricărei senzaţii îi revine o reprezentare comprehensivă şi un asentiment; nebunii nu îşi dau asentimentul reprezentărilor comprehensive primite
-          pathosul ca patimă este receptat prin asentiment

  • Formarea concepţiilor

-          combinatorica reprezentărilor comprehensive: contact, asemănare, analogie, transfer, compunere, opoziţie (fr. 83)

  • Criteriile adevărului: reprezentarea comprehensivă este idealul, se adaugă senzaţia, preconcepţia, aprehensiunea (asentimentul dat unei reprezentări comprehensive), intelectul, tendinţa, ştiinţa

V. Techne, ştiinţa şi respingerea opiniei
·         Definiţia pentru techne

-          Chrysippos – o dispoziţie care procedează metodic cu reprezentările (la fel şi natura, dar fără reprezentări)

·         Ştiinţa virtuţii

      - ştiinţa = un sistem de aprehensiuni simple şi de nezdruncinat; aparţine înţeleptului, tot lui şi ştiinţa virtuţii; cunoaşterea şi virtutea nu sunt văzute atomar

·         Rigorismul epistemologic stoic în privinţa opiniilor

- opinia ca asentiment dat unei reprezentări noncomprehensive sau ca supoziţie (hypolepsis) slabă; înţeleptul nu o poate avea în nici un sens.