sâmbătă, 2 aprilie 2011

Credinciosul neexplicat



Credinciosul nu lasă loc inexplicabilului, ci se lasă neexplicat.

Fiecare justificare oferită credinţei sale, admisă ca inexplicabilă până la capăt, introduce fiinţe diferite de sine şi de oameni în general. Deşi în joc este credinciosul ca om.

Credinciosul presupune că diferitul divin constituie o explicaţie suficientă pentru credinţa sa, astfel încât nu ar mai fi nevoie să se mai explice pe sine.

În schimb, necredinciosul este nevoit să se întoarcă la sine chiar şi atunci când introduce în argumentele sale pentru necredinţă fiinţe diferite, dar de ordin natural. Pentru că natura nu poate fi gândită ca una capabilă să substituie discursul despre om al omului.

Forţat să se întoarcă la sine şi fără să posede un discurs hieratic despre om, necredinciosul îşi va arăta toate slăbiciunile, întreaga indiferenţă faţă de ceilalţi şi neputinţa de a fi purtătorul unor valori morale înalte.

Dar, a-l acuza că este astfel din cauza necredinţei înseamnă a uita că oponentul lui, credinciosul, persistă în a nu se explica atât timp cât crede.