duminică, 24 aprilie 2011

Despre neîncrederea în cuvintele altuia


Deseori, neîncrederea în cuvintele altuia nu are o justificare primă în legitimitatea rostirii lor sau în cea a rostitorului lor.

Se întâmplă ca neîncrederea să fie cauzată de incapacitatea de a auzi alte cuvinte decât cele proprii.

Aceste cuvinte asurzitoare sunt proprii în virtutea amplorii lor. Amploare retorică sau logică.

Când domină prin rezonanţa lor asupra celorlalte cuvinte rostite de o persoană, este o amploare retorică. Exprimările sigure de tipul crezurilor au o astfel de amploare, caz în care convingerea se confundă uşor cu rostirea ei.

Amploarea logică priveşte numai capacitatea înlănţuirii cuvintelor în discursuri lungi. De cele mai multe ori, discursurile nu sunt argumente extinse, ci numai extinderi care capătă în mod exterior aparenţa de necesităţi logice. Numim exterior felul în care discursul lung capătă greutate din cauza apartenenţei sale la un singur vorbitor sau din cauza desfăşurării sale temporale mai lungi.

Rostitorul de cuvinte ample va găsi cuvintele altuia ca unele inferioare cantitativ, nedemne de a fi ascultate, fără să îşi recunoască incapacitatea de a le auzi.

În durabilitatea unor opinii, ar fi de verificat mai întâi felul de a vorbi al susţinătorilor lor. Când acesta se sprijină pe o rezonanţă retorică de tipul predicii sau de posibilitatea unei extensiuni temporale virtual infinite, opiniile înseşi, în genere socotite a fi demne de încredere, sunt cele faţă de care în mod legitim ar trebui să se manifeste neîncrederea.

Cerinţa de justificare a opiniilor poate fi socotită ca solicitare de a se renunţa la cursivitatea retoricii pentru ritmul sacadat al compunerii argumentelor sau ca încercare de a a reduce din extensia discursurilor ce cuprind respectivele opinii. Numai aşa este loc pentru încrederea în cuvintele altuia, chiar dacă nu se realizează o confruntare argumentativă.