duminică, 15 mai 2011

Persistenţa gândului şi persistenţa imaginii



Persistenţa gândului şi persistenţa imaginii au amândouă limite.

Gândul persistent se desface şi se uneşte cu alte gânduri. Persistenţa devine, astfel, sarcina gânditorului. Dacă nu este stăpân peste gândul nemişcat în persistenţa sa originară, lui îi sunt sub stăpânire desfacerea şi unirea. Ultimul efort al gânditorului care contribuie la persistenţa unui gând ar fi să îl lase altora ca imagine.

Pentru că imaginea este persistentă altfel decât gândul. Ea rămâne nedesfăcută şi singură. Din ea derivă gânduri ieşite de sub control, de aici neîncrederea multor filozofi în imaginaţie. Se pierde şi ea, însă nu prin dezintegrare, ci prin înlocuirea ei cu alte imagini. Cum înlocuirea nu este decât secundar opera receptorului imaginilor, fiind prioritară lucrarea dusă la împlinire de imaginile însele, ele nu pot fi suspendate definitiv de înlocuitorul lor. De aceea, posibilitatea revenirii imaginilor nu poate fi exclusă, chiar şi atunci când le stau împotrivă multe alte imagini şi gânduri.