duminică, 12 iunie 2011

"...binele, în inima sa"


„şi luminează o mică lampă, binele, în inima sa” (G. Trakl, Cântul celui stins)

Binele moral nu este destinat vederii; nu binele care să stea în inima omului.

Pentru că numai privirea altora este obişnuită să împartă categorial calităţi şi defecte, să vadă lucuri sau oameni drept purtători ai proprietăţilor.

Privindu-te, vezi originar cum vederea îţi este întunecată. Este întunericul ce însoţeşte întrebarea „cine sunt eu?”. Un întuneric al confuziei, al imposibilităţii de a răspunde la o întrebare greşită.

Este o aceeaşi obscuritate a lipsei înţelegerii multor lucruri ce ne constituie. Fără să iscodim ceea ce nu putem prinde – eul iscodit nu mai este un eu, ci un el -, din întuneric ori din miezul lui, inima, poate apărea lumina.

Este o lumină care nu scoate nimic din întunericul constitutiv existenţei noastre, este o „mică lampă”. Luminează în preajmă, fericiţilor le face lămurit ceva din spaţiul proxim ultimilor paşi. Un bine care nu poate fi făcut Binele şi, în inimă fiind, lasă cu atât mai puţin loc discutării lui decât un Bine din afara fiinţei şi discursului.