joi, 30 iunie 2011

Cunoaşterea zebrei


Ce de nume mi s-au întipărit, câine, vacă, elefant,
acum deja de mult ştiute şi cu totul din depărtare,
şi-apoi şi zebra - , ah, de ce ?

…se spune la Moartea unui băiat (R.M.Rilke).

Inutilă, deci, acea cunoaştere empirică, precisă, extensivă şi expansivă.

Moartea o face inutilă, dar, mai mult decât atât, încetarea iluziei că o astfel de cunoaştere contribuie la un proces de formare a capacităţilor cognitive. Moartea băiatului arată că idealul formării nu reuşeşte să atragă după sine formarea esenţială, configurarea existenţei într-una inteligibilă şi, deşi absurd de a fi pretins de la cunoaştere, însă la fel de esenţială, menţinerea existenţei ca atare.

Cunoştinţele sigure de natură empirică se sprijină pe o presupunere neîntemiată, simpla bănuială că existenţa cunoscătorului lor va fi suficient de îndelungată pentru ca el să le asimileze şi să le preia într-un proces neîntrerupt de formare.

Mai mult, se sprijină pe ideea că existenţa nu îl va îndepărta niciodată de ele sa că, îndepărtându-l, cunoştinţele nu vor fi afectate şi nu vor suferi modificări, câtă vreme sunt şi alte existenţe dispuse să le preia.

Şi nu numai cunoştinţele empirice ascund o asemenea slabă întemeiere şi cinică dispensare de cunoscătorul lor, ci oricare alt concept sau cunoştinţă care se vrea întipărită şi se livrează într-o înlănţuire sieşi suficientă.

Noutatea şi ingenuitatea unei astfel de cunoaşteri scad, contrar unei aspiraţii către cunoaşterea certă, pe măsură ce ele devin cunoştinţe sigure. Ele devin „deja ştiute”, odată ce sunt închise într-o certitudine a unei lumi concepute cu faţa întoarsă de la cunoscătorii ei.

Nimic nu poate să mai fie nou când lumea din care face parte acest nou este cunoscută în întregime ca teren posibil a fi abandonat de cunoscătorul ei.

Cunoştinţele întipărite ne par apropiate tocmai prin faptul că ne sunt întipărite, ignorându-se faptul că nimic nu poate fi apropiat dacă nu există o apropiere liberă şi o apropriere voluntară, amândouă impuse de nevoia cunoscătorului şi nu de cea a unei practici cognitive. Zebra, elefantul sunt concepte la fel de îndepărtate şi la fel de sărace precum cele mai strălucite concepte metafizice.

Odată ce le este dezvăluită depărtarea, aceste concepte devin obiecte ale unei interogaţii mai răsunătoare decât cea determinată de marile probleme ale existenţei. De exemplu, „Cum putem întreţine iluzia apropierii şi certitudinii pentru cunoştinţe irelevante existenţial?” „Şi de ce?” sunt întrebările cărora trebuie să li găsească un  răspuns mai înainte de a se căuta răspunsuri la întrebările mari despre sensul existenţei şi al lumii.