vineri, 3 iunie 2011

Dezvăluirea secretelor


Falsul, lucrul ţinut sub secret şi cel incognoscibil se aseamănă pe linia lipsei de evidenţă.

Astfel, un ideal al cunoaşterii al cărui scop este stabilirea adevărului, aflarea unor lucruri ţinute omului în secret, sau determinarea unei realităţi incognoscibile va împărtăşi ceva din lipsa evidenţei, chiar dacă o va face în modalitatea opoziţiei faţă de ea.

Lipsa evidenţei presupune o îndepărtare prezentă între obiect şi cunoscătorul lui.

Îndepărtare încă prezentă şi când reuşim să facem evidente lucrurile anterior neclare. În „deci, este evident că....”, paşii anteriori ai raţionării sunt departe şi de evidenţa concluziei (chiar dacă ei înşişi se proclamă ca alte evidenţe), dar şi de evidenţa lucrurilor sau faptelor despre care se argumentează.

Pentru că îndepărtarea argumentării este măsurată în termenii inerţi ai unei scheme de raţionare, pentru apropiere ar fi nevoie de o măsură capabilă să includă secvenţe ale realităţii mobile şi lipsite de regularitate.

Ca o astfel de măsură să fie obţinută, punctul de plecare nu poate fi nici falsul, nici realitatea incognoscibilă. Rămâne lucrul ţinut sub secret.

Şansa apropierii de evidenţă o constituie, aşadar, mai curând iniţiativa dezvăluirii unui secret.

Ceva de genul secretului este ascuns de cineva, are în spate o strategie şi un motiv al ascunderii.

Pentru a rămâne cunoaşterea noastră, dezvăluirea secretului trebuie să însemne lămurirea a ce ascundem noi, cum şi de ce.