joi, 16 iunie 2011

Dorinţele respingătoare



Tot ce dorim, când suntem cuprinşi de ură, este respingător, iar din punctul de vedere al Statului este nedrept.” (Spinoza, Etica teor. XLV, corol. 2)

Ura nu trebuie confundată cu dorinţa. Dorinţa este o înscriere pozitivă în ordinea lucrurilor, impunând mişcarea lucrurilor către noi sau în felul gândit de noi. Fără o separaţie atentă, orice fel de dorinţă determină, prin caracterul său activ, aprecierea în raport cu stările pasive. Dar stările sunt de cu totul alt ordin decât dorinţele. De orice fel ar fi, ele sunt departe de a se impune în ordinea lucrurilor. O stare de ură sau de iubire nu reprezintă ceva cu subzistenţă proprie, cum sunt lucrurile şi, ca atare, stările nu pot fi în atingere directă cu ordinea lor. Până la lucruri, iubirii sau urii îi trebuie o intermediere care să o înscrie printre lucruri, iar de acest fel este dorinţa. Mai mult, apropierea dorinţei de lucruri este realizată prin existenţa unui obiect al ei, chiar dacă acesta nu are încă un caracter real.
Dacă pornim de la natura obiectului dorinţei, ireală, dar determinând acţiuni care să o facă reală, descoperim acelaşi lucru şi în privinţa stărilor. Ele nu sunt încă ceva real, de aceea, din teama de a nu le nega existenţa, suntem înclinaţi să le considerăm ca stări interioare, ascunse. Totuşi, stările converg către real, cu puterea de a-i configura felul de a fi, sau, altfel spus, ele ordonează lucrurile. Aşadar, există o ordonare a lucrurilor proprie iubirii şi alta derivată din ură.
Cunoscând puterea de ordonare a lucrurilor deţinută de  ură sau de iubire, criteriile de apreciere a influenţei acestora asupra realului devin unele de ordin estetic: ura ordonează lucrurile respingător prin „tot ce dorim, când suntem cuprinşi de ură”. Deşi criteriul estetic poate părea superficial, având în vedere că lucrurile solicită unei fiinţe raţionale gândirea lor, mai curând decât trăirea lor estetică, acesta este necesar atât timp cât dorim ca lumea să capete semnificativitate pentru noi, lucru ce nu se poate realiza altminteri decât prin capacitatea noastră de a le ordona.
Consecvent, ordinea politică trebuie judecată în concordanţă cu estetica urii şi a iubirii. Dorinţele respingătoare din ură devin nedrepte politic, dorinţele din iubire, frumoase, devin şi drepte.