joi, 9 iunie 2011

notă despre absenţa celorlalţi


Uneori, relaţiile cele mai profunde cu ceilalţi se nasc din faptul de a te bucura de absenţa acestora. Prezentul unui individ se poate configura în spaţiul abandonat de altul şi este, astfel,  un spaţiu în mod intim comun. Se găseşte ca un spaţiu deja pregătit să primească în sine preocupări umane, spre deosebire de spaţiul nimănui care aşteaptă să fie configurat originar de către un individ. Istoriile ştiinţelor şi filozofiei, pline de substituţii şi continuităţi discordante, arată cum oamenii lasă loc absenţei pentru a se găsi împreună. Este o comunitate care scuză neputinţa instaurării unui capăt de linie, dar, în acelaşi timp, aceeaşi comunitate a substituirilor naşte generalul unor idei ce ar rămâne altfel legate de particularitatea gândirii unuia sau altului.